Munte**NEGRU în cerul gurii

Redactor:
Andru Nenciu
Munte**NEGRU în cerul gurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai în formă echipă de la CE, Italia, a scufundat momentan
speranțele României pentru sferturi prin înfrângerea administrată
ieri, în meciul patru al grupei A, 10-7 (4-2, 1-1, 2-1, 3-1).
Mâine, Radu și colegii lui întâlnesc campioana en-titre,
Muntenegru, pe care trebuie să o învingă.

În meciurile decisive de la CM sau CE, tricolorii obișnuiau să-i
înece pe jucătorii din „Cizmă”. Dar oboseala acumulată în sezonul
de primăvară-vară, încununat cu calificarea la Mondialul din
Shanghai și-a spus cuvântul. De aici au venit și impreciziile.
Jocul României, unul șubred, a fost incompatibil cu aspirațiile
trupei maghiarului Istvan Kovacs, deși primul sfert anunța o cu
totul altă desfășurare a scorului. Doar o iluzie. Pentru că
golurile au tras la poarta noastră, mai ceva ca gloanțele la
mafioții sicilieni. Impenetrabila defensivă de altădată s-a
dovedit… permeabilă, aruncările de la distanță au fost mai rare ca
apa din Sahara, iar peninsularii au jucat ca niște semizei. Din
păcate! Totul a culminat însă cu incredibila cascadă a ratărilor
din actul al treilea, la scorul de 4-7, când nu mai puțin de trei
superiorități numerice au fost ratate cu seninătate. Atunci s-au
dus pe copcă toate visurile de acaparare a locului al treilea cu o
etapă înainte de final.

Croația,
obligată să bată Italia

Mâine, cea mai bună selecționată masculină din România va încerca
marea cu degetul. Dacă vor băga la apă Muntenegru, elevii lui
Kovacs Istvan vor visa la locul al treilea – care duce în faza
următoare – doar cu condiția ca naționala Croației să bată liderul
Italia. În aceste condiții, pe afară va rămâne Muntenegru. În cazul
în care squadra azzurra răpune naționala gazdă și România scufundă
Muntenegru, tricolorii rămân doar pe poziția a patra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt…
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Călin Georgescu, eliminat de la alegerile prezidențiale? Anunțul sosit acum: Curtea s-a pronunțat...
Călin Georgescu, eliminat de la alegerile prezidențiale? Anunțul sosit acum: Curtea s-a pronunțat...
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile
Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×